Cabinet de Avocat "Catalin Oncescu"

02/10/2026

Ca urmare a deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 pronunțate de Curtea Constituțională, precum și raportat la adoptarea OUG nr. 71/2022, în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei CCR nr. 297/2018) și până în data de 30 mai 2022 (data publicării OUG nr. 71/2022), fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale. Tot Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 265/2014, a stabilit că teoria instituțiilor autonome nu este acceptată în țara noastră și că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei, fără a fi permisă combinarea prevederilor din legi succesive (ori din formele succesive ale unei legi); implicit, aceasta înseamnă că nu este permisă nici extragerea (eliminarea) anumitor prevederi dintr-o lege sau dintr-o formă intermediară a unei legi.

În ceea ce privește reglementarea principiului aplicării legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, dispozițiile art. 5 alin. (1) Cod penal stabilesc că, „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”. În completare, dispozițiile art. 173 din Codul penal arată că prin noțiunea de „lege penală” se înțelege orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege.

Așadar, nu este necesar ca o lege întreagă să fie abrogată și înlocuită pentru a fi în prezența unei ”noi legi penale”, fiind suficient a fi modificată doar o singură dispoziție din respectiva lege pentru a constata o succesiune de legi penale. Iar cel mai elocvent exemplu este Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, fiind de notorietate faptul ca această lege prezintă atât de multe forme succesive încât este deseori dificil a fi aleasă forma cea mai favorabilă în raport de circumstanțele concrete ale unei cauze.

În mod practic, având în vedere subiectul în discuție și raportat totodată la deciziile obligatorii ale Curții Constituționale, ne putem imagina că avem 3 coduri penale în format fizic, după cm urmează:
- până la data de 25 iunie 2018, am avut un Cod penal (carte) în cuprinsul căruia se regăseau dispozițiile art. 155 alin. (1) sub următoarea formă: „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză“;
- la data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018), editurile pun în vânzare și noi cumpărăm în aceeași zi un al doilea Cod penal (carte) în cuprinsul căruia, în dreptul dispozițiilor art. 155 alin. (1), regăsim mențiunea ”Textul din art. 155 alin. (1) a fost abrogat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018”;
- în final, la data de 30 mai 2022 (data publicării în Monitorul Oficial a OUG nr. 71/2022), editurile pun în vânzare și noi cumpărăm un alt treilea Cod penal (carte) în cuprinsul căruia, în dreptul dispozițiilor art. 155 alin. (1), regăsim următoarea mențiune: „Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului”.

Astfel, pentru o faptă săvârșită înainte de 25 iunie 2018, în aplicarea dispozițiilor art. 5 Cod penal (mitior lex) organele judiciare sunt obligate să aleagă - dintre cele 3 coduri penale în format fizic (letric) enumerate mai sus - acea variantă care este cea mai favorabilă persoanei cercetate. Iar dacă, în urma unui calcul prealabil se constată că termenul general de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) Cod penal pentru fapta cercetată s-a împlinit, înseamnă că trebuie ales cel de-al doilea Cod penal (carte), pe care ne bazăm pentru judecarea faptei respective. Evident, pentru o faptă săvârșită în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, va trebui să alegem varianta cea mai favorabilă doar dintre ultimele 2 coduri penale în format fizic (letric) enumerate mai sus.

Cu toate acestea, contrar legislației naționale și deciziilor Curții Constituționale, Hotărârea Lin II ne spune că:
- trebuie ignorată forma intermediară a Codului penal din perioada 25.06.2018 - 30.05.2022 deoarece aceasta nu a conținut norme care să permită întreruperea termenelor de prescripție (ceea ce înseamnă că termenele de prescripție se împlinesc mai repede ori s-au împlinit deja) și, în același timp,
- trebuie aleasă orice altă formă a Codului penal în baza căreia să se considere că termenele de prescripție s-au întrerupt, scopul fiind evitarea împlinirii termenelor de prescripție; așa cm se cunoaște, după fiecare întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie.

Rezumat: Cu ajutorul prezentului material încercăm să demonstrăm că nu prin Decizia HP nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că „normele care reglementează efectul…

28/05/2026

Multe dintre articolele pe care le public își au originea în provocările întâlnite în activitatea profesională de zi cu zi: uneori este vorba despre o problemă asupra căreia simt nevoia să atrag atenția, alteori despre o chestiune pe care sunt nevoit să o invoc într-un dosar. Iar atunci când am impresia că am identificat o soluție care merită analizată și împărtășită, încerc să o dezvolt într-un material care, sper, poate fi util și altor colegi.

Problema cu care m-am confruntat recent a fost următoarea: Cum poate fi invocată și aplicată Decizia HP nr. 430/2025 în faza de judecată și în apel, deci după finalizarea procedurii de cameră preliminară? În încercarea de a răspunde acestei întrebări, consider că am ajuns la o soluție pe care am expus-o în articolul intitulat „Aplicarea în fond și în apel a Deciziei nr. 430/2025 a ÎCCJ. Neîntocmirea în cursul urmăririi penale a raportului de expertiză de specialitate determină neregularitatea rechizitoriului și restituirea cauzei la procuror”.

Însă, de această dată aleg să aduc în prim-plan articolul redactat de colegul Moloman George. Într-o coincidență remarcabilă, amândoi am căutat, în aceeași perioadă și în mod complet independent, răspunsul la aceeași problemă juridică.

Dacă veți avea răbdarea să parcurgeți ambele materiale, veți observa că ele nu propun soluții concurente și nici nu exprimă poziții contradictorii. Dimpotrivă, fiecare dintre ele analizează aceeași problemă dintr-o perspectivă diferită, iar concluziile la care ajung se completează reciproc. Altfel spus, cele două articole pot fi privite ca părți ale unui întreg.

Și, așa cm spuneam mai sus, această complementaritate nu a fost rezultatul unei colaborări prealabile și nici al unei strategii comune. Nu a existat nicio ”conivență” între noi pentru a aborda problema din unghiuri diferite. Pur și simplu, doi practicieni au încercat să găsească răspuns la aceeași întrebare și au ajuns, pe căi independente, la analize care nu doar că nu se exclud, ci se completează în mod firesc.

Nu întâlnim des situații în care două materiale elaborate independent să se completeze atât de natural, încât, citite împreună, să pară că formează un tot unitar. Din punct de vedere practic, materialele fi reunite cu ușurință într-o singură cerere care să fie adresată unei instanțe de judecată. Aceasta este, poate, una dintre cele mai frumoase manifestări ale dreptului și tocmai de aceea am considerat că acest moment merită evidențiat.

Rezumat: Prezentul material analizează efectele Deciziei nr. 430/2025 a ÎCCJ, care a stabilit că neefectuarea expertizei de specialitate în cauzele de evaziune fiscală atrage neregularitatea…

07/05/2026

Prin Decizia RIL nr. 3/2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele: „În cazul acordării unor despăgubiri materiale şi/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei fapte ilicite, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracţiune, data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului.”

Pe lângă dispozitiv, apreciez că sunt de interes și următoarele aspecte care rezultă din considerentele acestei decizii:

- sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a vizat „data de la care curge dobânda legală în cazul răspunderii civile delictuale, în cazul în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în mod legal în procesul penal”; observând că legea civilă se aplică inclusiv în procesul penal cu ocazia soluționării acțiunii civile [în acest sens, art. 19 alin. (1) şi (5) Cod de procedură penală], instanța supremă a decis reformularea întrebării adresate, subliniind că modul de soluţionare a acţiunii în răspundere civilă delictuală este acelaşi, indiferent dacă faptul juridic ilicit este prevăzut şi ca infracţiune, iar în acest din urmă caz, fiind lipsit de relevanţă dacă acţiunea civilă se exercită în procesul penal sau pe cale separată, în faţa instanţei civile (parag. 62); așadar, chiar dacă recursul in interesul legii a avut la bază o practică neunitară în materie penală, Decizia RIL nr. 3/2026 are aplicabilitate generală;

- înainte de a soluționa problema de drept vizând ”data de la care curge dobânda legală” aferentă despăgubirilor materiale și morale în cazul răspunderii civile delictuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât în mod definitiv și general obligatoriu că, la rândul lor, ”despăgubirile materiale” și ”despăgubirile morale” nu trebuie să fie stabilite în raport de data săvârșirii faptei ilicite sau în raport de momentul rămânerii definitive a hotărârii, ci trebuie calculate de la data producerii prejudiciului, material sau moral; altfel spus, data exigibilităţii dreptului persoanei prejudiciate la încasarea despăgubirilor acordate pentru acoperirea prejudiciului, material sau moral, suferit prin comiterea faptei ilicite este ”data producerii prejudiciului” (parag. 70 – 78 din decizie);

- conform art. 1 alin. (2) din OUG nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie; pe de altă parte, conform art. 1 alin. (3) din OUG nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare;

- potrivit art. 1385 alin. (3) Cod civil și art. 1531 alin. (2) Cod civil, repararea integrală a prejudiciului presupune acordarea unor despăgubiri care să acopere nu doar pierderea efectiv suferită, ci şi beneficiul nerealizat; conform art. 1535 alin. (1) Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii; art. 1523 alin. (2) lit. e) Cod civil prevede că, atunci când obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale, debitorul se află de drept în întârziere;

- având în vedere dispozițiile de mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, în cazul răspunderii civile delictuale, debitorul obligaţiei de reparaţie fiind de drept în întârziere, obligaţia de reparaţie a prejudiciului, material sau moral, fiind scadentă la data cauzării prejudiciului respectiv, dobânda legală datorată începând cu acest moment nu poate fi decât dobânda penalizatoare, astfel cm este reglementată prin art. 1 alin. (3) din OG nr. 13/2011 (dobânda datorată de debitorul obligaţiei pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă);

- iar din moment ce art. 1 alin. (3) din OG nr. 13/2011 arată că dobânda penalizatoare se calculează de la scadenţa obligației, rezultă că data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate, materiale sau morale, este data producerii prejudiciului (parag. 79 – 86);

- așadar, în cazul răspunderii civile delictuale, data producerii prejudiciului este în același timp: (i) data la care se naşte dreptul la reparaţia prejudiciului; (ii) scadenţa obligației de a fi plătit prejudiciul, debitorul fiind de drept în întârziere; (iii) data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate;

- nu în ultimul rând, data producerii prejudiciului nu coincide, în toate cazurile, cu data faptei ilicite; instanța supremă a subliniat că revine fiecărei instanţe judecătoreşti misiunea de a determina în cauza concretă cu care a fost învestită care este data producerii prejudiciului, dată care poate să coincidă sau nu cu data comiterii faptei ilicite, putând fi chiar o dată ulterioară momentului soluţionării definitive a litigiului; în acest sens, se poate observa că art. 1381 alin. (1) Cod civil și art. 1386 alin. (2) Cod civil fac trimitere la ”data producerii prejudiciului”, și nu la data săvârșirii faptei ilicite; de asemenea, art. 1.385 alin. (2) din Codul civil prevede posibilitatea acordării unor despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor, dacă producerea lui este neîndoielnică, iar art. 1.387 alin. (2) din Codul civil reglementează, pentru ipoteza vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, acordarea unor despăgubiri sub forma unor prestaţii băneşti periodice în cazul pierderii sau nerealizării câştigului din muncă (parag. 87).