Cabinet Individual Psihologie Clinică și Psihoterapie Irina Andronic

Adaptarea ședințelor de terapie la nevoile fiecărui copil este una dintre cele mai importante părți ale muncii mele. 🤍

Astăzi a fost despre cei mai mici dintre pacienți – copii cu vârste între 2 și 4 ani.

Am pregătit jocuri, materiale pentru stimulare senzorială și activități adaptate nivelului lor de dezvoltare. Iar pentru ca cei mici să se simtă în siguranță și să exploreze cu bucurie, am împrumutat pentru câteva ore spațiul colegei mele kinetoterapeut.

Uneori, terapia înseamnă să ieși din cadrul obișnuit și să construiești mediul potrivit pentru copil, nu să aștepți ca el să se adapteze mediului. Pentru că atunci când spațiul răspunde nevoilor lui, învățarea, conectarea și progresul apar mult mai firesc. 🌿

,,Niciun copac nu poate să ajungă până la cer, fără ca, mai întâi, rădăcinile lui să ajungă până în iad."

Am citit acest citat și mi-am adus aminte de ceea ce mi-a spus o clientă zilele trecute și îmi rămăsese în suflet:

„E atât de inconfortabilă ora asta cu tine… dar asta nu înseamnă că nu știu cât de bine mă simt după.”

Mi-a spus asta după ce mi-a povestit că soțul ei evită terapia pentru că îi este frică.
A văzut-o de multe ori ieșind din ședințe plânsă, răvășită… și a tras concluzia: „terapia îți face mai rău.”
Dar adevărul este altul.
Terapia nu îți face mai rău.
Terapia scoate la suprafață ceea ce era deja acolo, doar că, poate, pentru prima dată… nu mai fugi de acel „acolo”.

Da, uneori doare.
Pentru că atingi lucruri pe care le-ai ținut ani întregi în tine. Pentru că îți dai voie să simți ceea ce, poate, ai învățat să amorțești. Pentru că începi să vezi clar.
Și claritatea nu e întotdeauna confortabilă.
Dar este vindecătoare.

Lacrimile din terapie nu sunt un semn că ceva nu funcționează. Sunt, de multe ori, dovada că ceva începe să se miște, că zidurile se fisurează, că rădăcinile coboară suficient de adânc încât să poată susține, mai târziu, creșterea.

Terapia nu este un drum liniar și nici mereu ușor.
Este un proces viu, uneori blând, alteori intens.
Dar este un spațiu în care nu ești singur cu ceea ce e greu.
Și poate că nu vei ieși din fiecare ședință zâmbind, dar, încet, vei începe să ieși… mai aproape de tine, mai așezat, mai conectat cu tine.

Dacă te-ai gândit vreodată să începi, dar te-a oprit frica de „ce voi descoperi”…
să știi că frica face parte din drum. Nu este un semn că nu e pentru tine. Este, de multe ori, chiar poarta de intrare.

🌿 Te aștept, cu blândețe, în ritmul tău să lucrăm împreună. Așa cm ești.

🌿 Irina Andronic
Psiholog clinician & psihoterapeut
Ședințe online și la cabinet
📞 0757 130 383

Cum ar fi să lași totul să se așeze? Cum ar fi să ai încredere? Cum se simte când ai rabdare?

E ceva foarte fin și greu în același timp în întrebările acestea…

A lăsa totul să se așeze nu înseamnă să nu faci nimic.
Înseamnă să te oprești din a forța lucrurile înainte de timpul lor.
E diferența dintre a ține apa tulbure cu mâna și a o lăsa să se limpezească singură.

La început… e neliniște.
Mintea vrea răspunsuri, soluții, control.
Și atunci „a lăsa” pare aproape ca o pierdere.

Dar apoi, dacă rămâi…
apare un spațiu.
Un spațiu în care lucrurile încep să se așeze nu pentru că le-ai împins tu,
ci pentru că ele știu cum.

—

Să ai încredere…
nu e despre siguranță totală.
E despre a merge mai departe chiar și când nu ai toate garanțiile.
E acel „știu că nu știu, dar aleg să rămân deschis”.

Încrederea nu vine ca un sentiment puternic, stabil.
De multe ori vine ca o alegere liniștită: „Nu mă mai lupt acum.”

—

Răbdarea…
nu e pasivitate.
E maturitate emoțională.
E capacitatea de a sta cu disconfortul fără să îl anulezi imediat.
E să nu grăbești procesele sufletului doar ca să scapi de neliniște.
Și, paradoxal, în răbdare apare mișcarea reală.

—

Cum e, de fapt?
E așa:
la început: agitație, îndoială, rezistență
apoi: liniștire în valuri
și, într-un moment aproape imperceptibil… claritate
Nu pentru că ai rezolvat tot,
ci pentru că nu mai ești în luptă cu ceea ce este.

—

Și poate cel mai important:
Când lași lucrurile să se așeze…
începi să te așezi tu.
🤍

Și dacă simți că ai nevoie de cineva să te înșoțească, sunt aici, doar la un click distanță. 😊

☎️ 0757 130 383

Fabula șoarecelui de oraș și a șoarecelui de câmp!

Șoarecele de oraș a mers să-l viziteze pe șoarecele de câmp. L-a găsit mâncând liniștit, fără lux, dar în pace.

— Cum poți trăi așa? — a spus el — Vino cu mine. Acolo avem cașcaval, prăjituri, resturi de la banchete ...

Şoarecele de câmp a fost de acord din curiozitate.
Și da... totul a fost frumos. Extraordinar. Strălucitor. Delicios. Dar fiecare mușcătură a fost întreruptă de zgomote, urmăriri, capcane, frică constantă.

„Totul arată bine aici”, a spus șoarecele de câmp.
Dar la mine in câmp pot mânca în liniște.
Fără a alerga. Fără a mă ascunde.
Prefer pacea mea... decât luxul tău cu frică.

Morală:
▪️Nu tot ce este extraordinar aduce pace!
▪️Nu tot ce strălucește merită.
▪️Și nu tot ce este simplu înseamnă sărăcie.

Există vieți umile... pline de plenitudine.
Există luxuri care costă liniștea sufletească.
Și există vieți spectaculoase... pline de anxietate.

Nu este vorba de a avea mai mult.
Este vorba de a trăi în pace cu ceea ce ai.
✍️: Susana Rangel

Psihoterapia nu repară copiii

… pentru că ei nu sunt stricați!

Trăim într-o cultură a reparației. Când ceva nu funcționează „cum trebuie” – fie că e un aparat, o relație sau o emoție – ne grăbim să o „rezolvăm”. Același impuls îl avem uneori și față de copii: când plâng prea mult, devin anxioși, retrași sau agresivi, începem să căutăm soluții rapide. Auzim adesea: „Trimite-l la terapie" - să-l repare.

Dar psihoterapia nu repară copiii. Pentru că ei nu sunt obiecte defecte. Sunt ființe în formare, care simt profund, care absorb lumea din jur cu tot ce este ea – iubire, haos, tensiuni, lipsuri. Și uneori, tot ce au nevoie nu este o „reparație”, ci un spațiu sigur în care să fie văzuți, auziți și înțeleși.

Psihoterapia pentru copii este despre relație, joc, oglindire. Este despre a le oferi un cadru unde emoțiile lor capătă sens, unde pot explora cine sunt, fără teamă că vor fi corectați. Este un proces în care copilul învață să aibă încredere în sine, dar și în adultul care îl însoțește.

De multe ori, schimbarea reală începe cu părinții. Pentru că în spatele unui copil care suferă, se află adesea un sistem care are nevoie de sprijin. Psihoterapia nu izolează copilul, ci îl reunește cu familia, aducând în discuție tiparele de comunicare, răspunsurile emoționale, nevoile tuturor.

Așadar, haideți să schimbăm perspectiva: nu ducem copiii la terapie ca să-i „reparăm”, ci ca să le oferim un dar – pe acela de a se simți înțeleși într-o lume care, de multe ori, cere prea mult și ascultă prea puțin.

♥️ Psihoterapie sistemica de familie
♥️ Terapia florală Bach

Psihoterapeut Irina Andronic

Primăvara e....

Primăvara e când nu regreţi nimic.
Primăvara e când treci pe stradă şi zâmbeşti necunoscuţilor, fără motiv.
Primăvara e când îţi eşti ţie însuţi de ajuns să fii fericit.

Primăvara e când iubeşti şi nu aştepţi să fii iubit.
Primăvara e când abia aştepţi nu să primeşti flori, ci să dăruieşti.
Primăvara e când cineva te-a rănit, dar, pur şi simplu, îi mulţumeşti. Că, uite aşa, poţi să înveţi cm să ierţi.

Primăvara e atunci când cineva te-a dezamăgit crunt, dar alegi să taci, să nu spui nimic şi să vezi în continuare tot ce are bun.

Primăvara e când un vis ţi s-a făcut ţăndări şi te apleci să culegi, cântând, cioburi de nădejde şi de credinţă, să faci unul mai bun.

Primăvara e când ai putea să vezi ce nu ai, dar alegi să mulţumeşti pentru tot ce ai primit.

Primăvara e atunci când crezi în minuni. Cea mai mare parându-ţi a fi... chiar tu. Primăvara e când a ieşit soarele, când s-a topit zăpada, când au apărut ghioceii şi când toată lumea începe, în sfârşit, să reflecte, după o iarnă lungă şi grea, ce ai tu în suflet. Mereu.

Primăvara eşti tu. Uneori însă uiţi.
A. Svet

,,- Am uitat să-mi stabilesc țelurile pentru noul an. 😔
- Nu-ți face griji. Dacă vrei să schimbi ceva, poți începe chiar din clipa asta."

https://youtu.be/lGKYccFiHMc

Terapie la o ceașcă de ceai ❤

,,- Vreau să fac acest lucru, dar îmi este teamă că o să dau greș.
- Se prea poate, dar, dacă lași frica să te oprească din a încerca, atunci chiar că vei da greș."

Uneori, tot ce poți face pentru cineva este să-i pregătești o ceașcă de ceai.

Un gest mărunt care poate fi de ajuns.