Psihoterapeut Mia Cîrjan

Call Directions Website

Psihoterapeut Mia Cîrjan Pagina brand personal Pentru mai multă inspirație, mă poți urmări pe grupurile de socializare. Te aștept cu drag, să ne cunoaștem!
(1)

Sunt Mia Cîrjan, Psihoterapeut, Psiholog clinician, Formator.
Îmi desfășor activitatea la Cabinet Individual de Psihologie M.CÎRJAN prin competențe de psihoterapie și psihologie clinică, iar ca antreprenor coordonez activitățile de dezvoltare personală pentru adulți , tineri și copii la ACTIVE POWER LIFE.

Îmi place să fiu printre oameni, mă fascinează să îi ascult, să stau de vorbă cu ei autentic, îmi place să ajut, să contribui și să împărtășesc din toată cunoașterea mea, din experienţele mele, din perspectivele mele de viaţă.

Îmi plac ideile și cuvintele. Îmi place să creez. Îmi place libertatea mea, care vine din conștiință, din valori, din credințele dobândite prin căutarea răspunsului la întrebarea CINE SUNT și care este MENIREA MEA în această lume. Lucrez cu pasiune, sunt alături de oameni care doresc să își descopere măreția propriei ființe, să fie liberi în manifestarea propriilor alegeri și eliberarea de tot ceea ce îi îngrădește. Îmi doresc să pot ajuta oamenii să intre în contact cu ei înșiși, să devină autentici și să-și asume viața; aceasta reprezintă adevărata libertate, adevăratul potențial de împlinire.

07/10/2026

CE NE OBOSEȘTE, DE FAPT?

Nu ne obosește doar ceea ce facem.
Ne obosesc și lucrurile pe care le ținem deschise în minte: decizia pe care nu o luăm, variantele pe care le analizăm iar și iar, conversația pe care o repetăm în gând, acel „trebuie să...” pe care îl mutăm de pe o zi pe alta.

Sheena Iyengar și Mark Lepper au studiat ceea ce numim supraîncărcarea alegerii: în anumite situații, prea multe opțiuni nu ne fac mai liberi, ci pot face alegerea mai dificilă.

Mă gândesc la toate acestea ca la niște săculeți pe care îi tot așezăm pe traseul nostru interior. La un moment dat, pentru a înainta, avem nevoie să mai și lăsăm ceva jos.

Poate că uneori nu avem nevoie doar de odihnă. Avem nevoie de închidere, alegere și spațiu.

Ce ai lăsat deschis de prea mult timp?
Și ce decizie, odată luată, ți-ar elibera puțin mintea?

Mereu aproape de tine,
Mia
Your Power Reset

LA SFÂRȘITUL LUNII, NU TE ÎNTREBA DOAR CE AI HOTĂRÂT. ÎNTREABĂ-TE CE AI ÎNȚELES DESPRE TINE.La finalul unei luni, suntem...
30/09/2026

LA SFÂRȘITUL LUNII, NU TE ÎNTREBA DOAR CE AI HOTĂRÂT. ÎNTREABĂ-TE CE AI ÎNȚELES DESPRE TINE.

La finalul unei luni, suntem obișnuiți să privim spre ceea ce am făcut, ce am rezolvat, ce am început sau ce am lăsat neterminat.

Dar poate că unele dintre cele mai importante schimbări nu pot fi măsurate atât de ușor.

Poate că luna aceasta ai observat că un „nu” spus la timp te-a apropiat mai mult de tine. Poate ai înțeles că o alegere pe care o amâni ascunde, de fapt, o pierdere pe care încă nu ești pregătit să o accepți. Poate ai început să vezi că furia ta nu vorbește doar despre ceilalți, ci și despre limitele tale, sau că oboseala pe care ai numit-o mult timp „normală” încearcă să îți transmită ceva despre felul în care trăiești.

Carl Rogers vorbea despre congruență, despre apropierea dintre ceea ce trăim în interior și felul în care alegem să fim în lume. Uneori, progresul nu înseamnă să avem toate răspunsurile, ci să ne mințim puțin mai puțin.

Să recunoaștem ce simțim înainte să îl justificăm. Să observăm unde ne abandonăm pentru a păstra pacea. Să acceptăm că putem avea două nevoi contradictorii și că nu este necesar să eliminăm imediat una dintre ele pentru a ne simți „coerenți”.

Poate că septembrie nu ți-a adus o decizie spectaculoasă.
Poate ți-a adus doar o întrebare mai adevărată.
Și uneori aceasta este suficientă pentru a schimba direcția în care începem să privim.

În procesul terapeutic, multe transformări încep exact așa: printr-o observație, o emoție recunoscută, o asociere care capătă pentru prima dată sens sau printr-un moment în care omul înțelege că nu mai poate continua să se raporteze la sine în același fel.

Nu trebuie să încheiem fiecare lună cu concluzii perfecte.

Uneori este suficient să ne oprim și să vedem dacă suntem puțin mai aproape de noi decât eram la începutul ei.

Ce ai înțeles despre tine în septembrie și nu mai poți „nevedea”?

Ce vrei să duci cu tine în luna care urmează și ce simți că poți, în sfârșit, să lași aici?

mereu aproape de tine
You Power Reset

POATE CĂ ÎNTREBAREA NU ESTE „CARE ESTE ALEGEREA CORECTĂ?”, CI „CU CE CONSECINȚE POT TRĂI?”Există alegeri în care niciuna...
29/09/2026

POATE CĂ ÎNTREBAREA NU ESTE „CARE ESTE ALEGEREA CORECTĂ?”, CI „CU CE CONSECINȚE POT TRĂI?”

Există alegeri în care niciuna dintre variante nu vine fără pierdere, fără teamă sau fără un preț emoțional.

Și poate tocmai acestea sunt cele care ne țin cel mai mult pe loc.

Căutăm răspunsul „corect”, încercăm să anticipăm toate consecințele și sperăm să găsim varianta care să ne scutească de regret, vinovăție, dor sau îndoială. Numai că uneori o asemenea variantă nu există.

Poți alege să rămâi și să pierzi o parte din libertatea pe care o dorești sau poți alege să pleci și să pierzi ceva din siguranța pe care o cunoști. Poți spune „da” unei oportunități și să renunți la un alt drum posibil sau poți spune „nu” și să rămâi cu întrebarea despre ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi încercat.

Irvin Yalom a așezat libertatea și responsabilitatea printre marile teme existențiale ale omului. Libertatea nu înseamnă doar că avem posibilitatea de a alege, ci și că nu putem transfera în întregime altcuiva responsabilitatea pentru viața pe care o construim.

Iar uneori maturizarea începe atunci când renunțăm să mai căutăm decizia care nu doare și începem să ne întrebăm ce preț putem asuma fără să ne îndepărtăm prea mult de noi.

Această întrebare schimbă perspectiva, pentru că nu ne mai cere să ghicim viitorul, ci să ne apropiem de propriile valori, limite și resurse.

În procesul terapeutic, putem explora ce se întâmplă în noi atunci când ne apropiem de fiecare variantă, ce emoții, senzații și asocieri apar și ce pare cu adevărat important pentru omul care suntem astăzi. Nu pentru a primi din exterior răspunsul despre ce „ar trebui” să alegem, ci pentru a ne auzi mai clar propria poziție.

Poate că alegerea matură nu este întotdeauna cea care ne face să ne simțim imediat liniștiți.

Uneori este cea în care există suficient sens încât să putem accepta și ceea ce pierdem odată cu ea.

Dacă ai renunța pentru câteva clipe la întrebarea „Care este alegerea perfectă?”, ce ai descoperi dacă te-ai întreba „Cu ce consecințe pot trăi fără să mă abandonez pe mine?”

Și ce alegere se apropie cel mai mult de valorile tale, chiar dacă nu vine cu toate garanțiile pe care ți le-ai dori?

mereu aproape de tine
You Power Reset

UNEORI NU AMÂNI PENTRU CĂ EȘTI LENEȘ. AMÂNI PENTRU CĂ O PARTE DIN TINE SE TEME.Procrastinarea este privită adesea ca o p...
28/09/2026

UNEORI NU AMÂNI PENTRU CĂ EȘTI LENEȘ. AMÂNI PENTRU CĂ O PARTE DIN TINE SE TEME.

Procrastinarea este privită adesea ca o problemă de disciplină, organizare sau voință, iar atunci când amânăm ceva important tindem să ne criticăm repede și să ne spunem că ar trebui pur și simplu să ne mobilizăm mai mult.

Dar nu orice amânare înseamnă lipsă de implicare.

Uneori, ceea ce amânăm ne pune în contact cu o teamă pe care nu o recunoaștem imediat: frica de eșec, de evaluare, de expunere, de schimbare sau chiar de succes și de consecințele pe care acesta le-ar putea aduce.

Putem amâna să trimitem un proiect pentru că, odată trimis, va putea fi evaluat. Putem amâna să începem ceva nou pentru că începutul ne obligă să renunțăm la familiar. Putem amâna o conversație importantă pentru că știm că, după ea, relația nu va mai putea continua exact în aceeași formă.

Fuschia Sirois, cercetătoare a procrastinării, a arătat că aceasta este legată frecvent de reglarea emoțională: pe termen scurt, amânarea ne ajută să evităm disconfortul, chiar dacă pe termen lung problema devine mai apăsătoare.

De aceea, poate că înainte să ne întrebăm „Cum mă oblig să fac?”, ar fi util să ne întrebăm „Ce simt când mă apropii de acest lucru și ce încerc să evit?”

În procesul terapeutic, amânarea poate fi explorată cu mai multă curiozitate și mai puțină judecată, observând emoțiile, senzațiile și asocierile care apar atunci când ne apropiem de ceea ce tot evităm. Uneori descoperim că nu sarcina în sine este cea mai grea, ci ceea ce credem că va spune despre noi rezultatul ei.

A ne înțelege procrastinarea nu înseamnă să ne oferim o scuză pentru a nu acționa. Înseamnă să identificăm ce parte din noi are nevoie de siguranță înainte ca schimbarea să poată deveni posibilă.

Pentru că, uneori, amânarea nu spune „nu vreau”.

Poate spune: „Mi-e teamă de ceea ce se va întâmpla după ce voi face acest pas.”

Ce lucru important amâni de ceva timp și ce emoție apare atunci când te gândești să îl faci cu adevărat?

Dacă procrastinarea ta ar avea o funcție de protecție, de ce încearcă să te protejeze?

mereu aproape de tine
You Power Reset

DACĂ STAREA TA DE ACUM AR FI UN PEISAJ, CUM AR ARĂTA?Uneori ne este mai ușor să explicăm ce ni se întâmplă decât să spun...
27/09/2026

DACĂ STAREA TA DE ACUM AR FI UN PEISAJ, CUM AR ARĂTA?

Uneori ne este mai ușor să explicăm ce ni se întâmplă decât să spunem cu adevărat cm suntem.

Putem vorbi despre program, relații, probleme, decizii sau despre toate lucrurile care ne preocupă și, cu toate acestea, să simțim că există ceva din experiența noastră interioară care rămâne dincolo de cuvinte.

În astfel de momente, poate fi interesant să nu căutăm imediat explicația, ci să ne oferim câteva clipe în care să observăm ce apare spontan atunci când atenția se îndreaptă spre interior.

Dacă starea ta de acum ar putea lua forma unui peisaj, cm ar arăta?

Nu există un răspuns potrivit și nici un anumit peisaj pe care „ar trebui” să îl vezi. Poate să apară ceva foarte clar sau poate să nu apară nimic, iar ambele experiențe sunt la fel de valide.

În psihoterapia prin relaxare și simboluri, imaginile, senzațiile și asocierile care pot apărea sunt profund personale. Nu pornim de la ideea că un anumit element înseamnă același lucru pentru toți oamenii, pentru că sensul se construiește întotdeauna în relație cu istoria, emoțiile și experiența celui care îl trăiește.

Carl Gustav Jung considera simbolul o formă prin care psihicul poate exprima ceva ce nu este încă pe deplin disponibil conștiinței, iar uneori tocmai faptul că nu ne grăbim să traducem ceea ce apare ne permite să rămânem mai aproape de propria experiență.

Poate că întrebarea importantă nu este „Ce înseamnă acest peisaj?”, ci „Cum mă simt eu aici?”, „Ce îmi atrage atenția?”, „Ce mi-ar plăcea să se schimbe?” sau „Ce descopăr despre mine atunci când rămân câteva clipe în contact cu ceea ce a apărut?”

Nu avem nevoie întotdeauna să analizăm imediat tot ceea ce simțim. Uneori, înainte de înțelegere, avem nevoie de suficientă liniște pentru a putea observa.

Dacă starea ta de acum ar putea fi exprimată printr-un peisaj, ce ar apărea spontan pentru tine?

Și ce descoperi despre felul în care ești acum atunci când îl privești fără să încerci imediat să îi găsești o explicație?

mereu aproape de tine
You Power Reset

NU TOT CEEA CE AM TRĂIT POATE FI SPUS ÎN CUVINTEExistă momente în care știm foarte bine să povestim ceea ce ni s-a întâm...
26/09/2026

NU TOT CEEA CE AM TRĂIT POATE FI SPUS ÎN CUVINTE

Există momente în care știm foarte bine să povestim ceea ce ni s-a întâmplat, putem explica logic de ce o relație s-a încheiat, de ce ne este greu într-o anumită perioadă sau de ce o alegere ne pune în dificultate și, cu toate acestea, simțim că explicația nu ajunge până în locul în care experiența este trăită cu adevărat.

Pentru că nu tot ceea ce trăim se organizează imediat în cuvinte.
Uneori există o senzație pe care nu știm să o numim, o stare care apare fără o explicație clară sau o asociere care pare, la început, fără legătură cu subiectul despre care vorbim. Alteori, într-o stare de relaxare, pot apărea spontan imagini, trăiri sau simboluri care aduc în prim-plan ceva ce mintea nu formulase încă.

Carl Gustav Jung a acordat un loc important simbolului în înțelegerea vieții psihice, nu ca pe un semn cu o traducere fixă, ci ca pe o formă prin care experiența interioară poate exprima ceva ce nu încape încă pe deplin în limbajul obișnuit.

Tocmai de aceea, în psihoterapia prin relaxare și simboluri, ceea ce apare nu este interpretat după un dicționar universal și nici nu primește din exterior o semnificație prestabilită.

Sensul se construiește pornind de la omul care trăiește experiența.

Ce îi trezește ceea ce apare? Cu ce se asociază pentru el? Ce emoții însoțesc acea experiență? Ce devine mai clar atunci când rămâne puțin timp în contact cu ea?

Același lucru poate avea semnificații complet diferite pentru doi oameni, pentru că fiecare vine cu propria istorie, propriile relații, amintiri și moduri de a simți lumea.
Și poate că tocmai aceasta este partea valoroasă: nu să găsim repede „ce înseamnă”, ci să lăsăm experiența să se desfășoare suficient încât sensul personal să poată apărea.

Uneori, ceea ce nu putem spune direct poate deveni mai accesibil atunci când încetăm să îl forțăm să intre imediat într-o explicație.
Iar alteori, cuvintele vin abia după ce am reușit să simțim.

Există ceva în viața ta despre care poți vorbi foarte bine, dar simți că încă nu ai ajuns la ceea ce trăiești cu adevărat în legătură cu acel lucru?

Și cât de des îți permiți să fii curios față de ceea ce apare în tine, înainte să încerci să îi găsești imediat o explicație?

mereu aproape de tine
You Power Reset

CUM AI ÎNVĂȚAT SĂ ÎȚI VORBEȘTI?Uneori ne vorbim cu o asprime pe care nu am folosi-o niciodată cu un om pe care îl iubim....
25/09/2026

CUM AI ÎNVĂȚAT SĂ ÎȚI VORBEȘTI?

Uneori ne vorbim cu o asprime pe care nu am folosi-o niciodată cu un om pe care îl iubim.

O greșeală devine repede „iar n-ai fost în stare”, o zi mai puțin productivă se transformă în „ești leneș”, iar o reușită este micșorată aproape imediat prin gândul că „puteai mai mult”.

După ani în care auzim această voce, ajungem să o confundăm cu propria noastră judecată și să credem că așa suntem noi: exigenți, perfecționiști, greu de mulțumit.

Dar uneori merită să ne întrebăm: de unde am învățat să ne vorbim așa?
Poate că am crescut într-un mediu în care greșelile erau observate înaintea reușitelor, în care comparația era o formă obișnuită de motivare sau în care aprecierea venea mai ales atunci când eram cuminți, performanți, responsabili și nu provocam prea multe probleme.

Freud a descris prin conceptul de supraeu felul în care regulile, interdicțiile și exigențele persoanelor importante pot fi interiorizate și pot continua să funcționeze în noi chiar și după ce vocile exterioare nu mai sunt prezente.

Uneori, criticul interior a avut chiar o funcție de protecție. Poate că ne-a ajutat să anticipăm critica altora, să muncim mai mult, să evităm greșelile sau să păstrăm aprobarea celor de care depindeam. Numai că o strategie care ne-a ajutat cândva să ne adaptăm poate deveni, în viața adultă, o prezență care nu ne mai permite să ne simțim niciodată suficienți.

În procesul terapeutic putem deveni curioși nu doar față de ceea ce spune această voce, ci și față de felul în care o trăim: când devine mai puternică, ce emoții și senzații o însoțesc, ce amintiri sau asocieri apar și ce pare să încerce să prevină.
Scopul nu este neapărat să înlocuim orice exigență cu indulgență și nici să renunțăm la responsabilitate. Există o diferență însă între o voce interioară care ne ajută să creștem și una care ne face să credem că valoarea noastră depinde permanent de cât de bine ne descurcăm.

Poate că una dintre formele maturizării este să învățăm să alegem ce voci din trecut mai au dreptul să vorbească despre cine suntem astăzi.

Când greșești, cm îți vorbești? Ai folosi aceleași cuvinte cu cineva drag?

Și dacă vocea critică din tine nu ar fi în întregime a ta, pe cine îți amintește?

mereu aproape de tine
You Power Reset

E CEVA GREȘIT CU MINEExistă o diferență importantă între a spune „am făcut ceva greșit” și a ajunge să crezi „este ceva ...
24/09/2026

E CEVA GREȘIT CU MINE

Există o diferență importantă între a spune „am făcut ceva greșit” și a ajunge să crezi „este ceva greșit cu mine”.

Vinovăția ne poate ajuta să privim o faptă, să ne asumăm responsabilitatea și, atunci când este posibil, să reparăm. Rușinea merge însă mai adânc și transformă o experiență, o greșeală sau o vulnerabilitate într-o concluzie despre cine suntem.

Nu mai vedem un comportament pe care îl putem înțelege și schimba, ci începem să ne privim pe noi înșine ca fiind insuficienți, nepotriviți sau greu de iubit.

Brené Brown a vorbit mult despre rușine și despre felul în care aceasta se hrănește din secret, tăcere și convingerea că, dacă ceilalți ar vedea ceea ce încercăm să ascundem, s-ar îndepărta de noi.

Pentru oamenii care au crescut cu multă critică, comparație sau iubire condiționată, o greșeală poate activa mai mult decât disconfortul momentului prezent. Poate reactiva o teamă veche: aceea că valoarea personală depinde de cât de bine ne descurcăm, cât de puțin deranjăm și cât de rar dezamăgim.

În procesul terapeutic, rușinea are nevoie de mai mult decât explicații raționale. Nu este suficient să îi spunem unui om că „nu are de ce să se simtă așa”. Uneori are nevoie de experiența de a putea vorbi despre ceea ce ascunde și de a descoperi că poate fi văzut fără să fie redus la acel lucru.

Putem recunoaște că am greșit fără să ne transformăm greșeala în identitate. Putem repara fără să ne pedepsim la nesfârșit și putem accepta că există părți din noi de care nu suntem mândri fără să credem că ele reprezintă întregul nostru adevăr.
Poate că maturitatea nu înseamnă să ajungem într-un punct în care nu mai greșim, ci să putem rămâne de partea noastră chiar și atunci când avem ceva de reparat.

Ce greșeală ai transformat, poate fără să îți dai seama, într-o definiție despre cine ești?

Și cm ar fi să poți spune „am făcut ceva ce nu mă reprezintă” fără să ajungi imediat la „nu sunt suficient de bun”?

mereu aproape de tine
You Power Reset

IERTAREA NU AR TREBUI SĂ DEVINĂ O NOUĂ FORMĂ DE ABANDON DE SINEUneori ni se spune că, pentru a ne vindeca, trebuie să ie...
23/09/2026

IERTAREA NU AR TREBUI SĂ DEVINĂ O NOUĂ FORMĂ DE ABANDON DE SINE

Uneori ni se spune că, pentru a ne vindeca, trebuie să iertăm, să înțelegem, să lăsăm în urmă și să nu mai purtăm cu noi furia sau durerea.

Dar există situații în care această presiune de a ierta prea repede ne poate îndepărta încă o dată de ceea ce simțim cu adevărat.

Pentru că, înainte de iertare, poate fi nevoie să recunoaștem că ceva ne-a rănit, că o limită a fost încălcată, că o relație ne-a cerut prea mult sau că am rămas prea mult timp într-un loc în care am sperat că lucrurile se vor schimba.

Robert Enright, unul dintre cercetătorii importanți ai procesului iertării, diferențiază iertarea de reconciliere, iar această diferență este esențială: poți lucra cu resentimentul și cu durerea fără să fii obligat să reiei relația, să uiți ce s-a întâmplat sau să permiți din nou accesul unei persoane care ți-a încălcat limitele.

Iertarea autentică, atunci când apare, nu se naște din presiune morală, din teamă sau din dorința de a părea „un om bun”, ci dintr-un proces în care durerea a avut voie să fie recunoscută, furia a putut fi înțeleasă și limitele au fost reașezate.

Uneori, ceea ce avem nevoie nu este să iertăm repede, ci să ne dăm voie să spunem: „Da, m-a durut.” „Da, a fost prea mult.” „Da, am nevoie de distanță.”

Abia după ce adevărul nostru interior a avut suficient spațiu, putem vedea ce loc mai are iertarea în povestea noastră și ce înseamnă ea pentru noi.

Pentru că iertarea nu ar trebui să ceară să te abandonezi din nou pentru ca altcineva să se simtă mai bine.

Încerci să ierți pentru că ești pregătit sau pentru că simți că „ar trebui”?

Și ce ai avea nevoie să recunoști mai întâi, înainte să te grăbești să lași în urmă ceea ce încă doare?

mereu aproape de tine
You Power Reset

EXISTĂ ȘI UN DOLIU PENTRU CEEA CE AR FI PUTUT FIExistă pierderi pentru care lumea știe să ne ofere cuvinte, ritualuri și...
22/09/2026

EXISTĂ ȘI UN DOLIU PENTRU CEEA CE AR FI PUTUT FI

Există pierderi pentru care lumea știe să ne ofere cuvinte, ritualuri și timp pentru a suferi, dar există și alte forme de durere, mai greu de explicat, pentru că nu au legătură cu ceva ce am avut și apoi am pierdut, ci cu ceva ce am așteptat mult timp și care nu a existat niciodată în forma de care aveam nevoie.

Putem suferi după relația apropiată pe care am fi vrut să o avem cu un părinte, după copilăria în care am fi avut nevoie să ne simțim protejați, după cuvintele de apreciere care nu au venit, după partenerul despre care am sperat ani întregi că se va schimba sau după versiunea unei relații care a existat mai mult în speranțele noastre decât în realitate.

Și tocmai pentru că aceste lucruri nu au existat pe deplin, uneori ne este greu să ne permitem să le jelim. Ne spunem că părinții au făcut cât au putut, că poate cerem prea mult, că alții au trecut prin lucruri mai grele sau că nu avem dreptul să fim triști pentru ceva ce, tehnic, nu am avut niciodată.

Dar absența poate lăsa urme la fel de profunde ca pierderea.

Pauline Boss a descris conceptul de pierdere ambiguă, referindu-se la acele experiențe în care nu există întotdeauna un final clar care să ne permită să începem și să încheiem firesc un proces de doliu. Uneori, omul sau relația există încă, dar ceea ce am fi avut nevoie să primim de acolo rămâne indisponibil.

Poate una dintre cele mai dureroase maturizări este să recunoaștem că există lucruri pe care le-am așteptat de la anumite persoane ani întregi și pe care ele, din propriile limite, poate nu ni le vor putea oferi niciodată.

A accepta acest lucru nu înseamnă să negăm iubirea care a exis
tat și nici să transformăm oamenii din trecut în vinovați pentru tot ceea ce ne lipsește în prezent. Înseamnă să putem ține împreună două adevăruri: să recunoaștem ceea ce am primit și, în același timp, să nu mai negăm ceea ce ne-a lipsit.

În procesul terapeutic, această durere poate deveni mai clară prin emoțiile, amintirile și asocierile care apar atunci când ne apropiem de ceea ce am continuat să așteptăm. Sensul acestor trăiri este profund personal și se construiește în jurul experienței fiecărui om, fără să existe o formă universală în care „ar trebui” să arate acest doliu.

Uneori, vindecarea nu vine din faptul că primim în sfârșit de la celălalt ceea ce am așteptat, ci din momentul în care încetăm să ne mai ținem viața suspendată în speranța că trecutul va deveni altfel.

Putem plânge ceea ce nu a fost, fără ca asta să însemne că întreaga noastră poveste a fost lipsită de iubire.
Și putem începe, treptat, să construim în prezent ceea ce nu am avut atunci.

Ce ai continuat să aștepți de la cineva, poate mult timp după ce o parte din tine știa că acel lucru s-ar putea să nu vină?

Și ce s-ar schimba dacă ți-ai permite să recunoști nu doar ceea ce ai primit, ci și ceea ce ți-a lipsit?

mereu aproape de tine
You Power Reset

Address

Strada Protopop George Popovici Nr. 8
Timisoara
300226

Opening Hours

Monday 10:00 - 18:00
Tuesday 10:00 - 18:00
Wednesday 10:00 - 18:00
Thursday 10:00 - 18:00
Friday 10:00 - 18:00

Telephone

+40728758993

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psihoterapeut Mia Cîrjan posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share